Vasile Stângă nu-l vede bine pe Adi Vasile, antrenorul de la CSM București! „Ar fi două obiective importante ratate” | SPECIAL

Vasile Stângă nu-l vede bine pe Adi Vasile, antrenorul de la CSM București! „Ar fi două obiective importante ratate
  • Publicat:

Legendarul handbalist Vasile Stângă (65 de ani) a punctat pentru Prosport câteva subiecte de actualitate legate de handbalul intern.

De pildă el s-a referit la parcursul echipei CSM, la feminin, în campionatul intern explicând de ce postul de antrenor principal al lui Adi Vasile este pus în pericol.

CSM Bucureşti a ratat calificarea la Turneul Final Four al Ligii Campionilor la exact şase ani distanţă de când cucerea trofeul, în 8 mai 2016.

Vasile Stângă nu-l vede bine pe Adi Vasile, antrenorul de la CSM București! „Ar fi două obiective importante ratate” | SPECIAL

Turneul Final Four de la Budapesta va avea loc în 4-5 iunie, cu semifinalele programate în prima zi. CSM București a luat Cupa României, dar în campionat este pe locul 2, la un singur punct de Rapid, liderul la zi al întrecerii interne.

„CSM nu se poate spune că a avut un parcurs foarte bun în acest sezon. Fetele au ratat calificarea în Final Four-ul Ligii Campionilor Europeni și, cel mai problematic, ar putea pierde campionatul național

Dacă asta se va întâmpla eu cred că postul de antrenor principal al lui Adi Vasile ar putea fi pus în pericol. Ar fi două obiective importante ratate. Și știți cum e… Principalul vinovat într-o astfel de situație este antrenorul”, a precizat Vasile Stângă.

A văzut arbitraje curate! „E bine că noul președinte Din merge la meciuri”

De la instalarea lui Constantin Din în funcția de președinte al FR de Handbal, Vasile Stângă, admite că arbitrajele au fost curate.

„Am urmărit cu mare atenție toate meciurile cu miză, atât la feminin cât și la masculin, și nu am văzut greșeli de arbitraj cu intenție. Așa, mici greșeli au mai fost. Dar nu cu intenție. Nu mai există hoția din arbitraj din perioada lui Dedu, care a tolerat această stare de fapt.

Se vede acum că noul președinte este foarte atent la aceste detalii. Și e foarte important că merge să vadă personal meciurile, iar asta crează un soi de presiune care face mutl bine”, a remarcat Stângă.

Vasile Stângă: „Pasqual trebuie să rămână. Pera ar putea fi o soluție bună”

Referindu-se la selecționerii celor două reprezentative naționale, de senioare și seniori, Vasile Stângă, a opinat faptul că Xavi Pasqual ar trebui păstrat în funcție.

„Ar fi o greșeală dacă ar fi schimbat acum. Are în față o campanie de calificare pe care trebuie să o ducă la bun sfârșit. Apoi se poate face o analiză. La fete am auzit zvonuri și eu că există intenția înlocuirii lui Adi Vasile cu Florentin Pera. Dar nu știu mai multe amănunte.

Însă dacă această informație este reală, să știți că Pera ar putea fi o soluție bună pentru handbalul feminin. El a demonstrat că a schimbat ceva în handbal.

A dinamizat jocul. Și asta se vede. Iar în Rusia a făcut o treabă foarte bună. Doar conducerea federației va decide ce se va întâmpla mai departe”, a încheiat fostul mare handbalist.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×